…oricat de mult as astepta, nu va cobora din cer sa ma atinga cu bagheta lui, pentru a-mi transforma lumea intr-una mai buna. Insa aici pe pamant, cineva, ma prinde de mana si imi atinge sufletul. Lumea nu o poate schimba, asta numai noi o putem face, insa stie sa transforme clipele…sa le coloreze…sa le dea stralucire. Eu nu stiu sa zbor…nu m-am priceput niciodata la asta. M-am inaltat si am cazut de prea multe ori. Am incercat din nou, dar probabil ca mi-a lipsit praful magic.
Acum insa stiu cum e sa alergi prin vazduh fara sa iti fie frica de cadere. Cum e sa te contopesti cu stelele, si sa te prinzi de luna. Cum e sa te pierzi prin spuma norilor…iar atunci cand revii pe pamant nimic sa nu se schimbe. Sunt clipe in care zambesc fericita. Si aceste clipe pe care doar acel cineva mi le ofera sunt scanteia din haosul diminetilor si apusurilor mele.
Invata-ma sa vorbesc. Invata-ma sa nu ezit. Dezleaga-mi sufletul de acea tacere in spatele careia ma ascund atunci cand trairile sunt prea puternice sau atunci cand neintelesurile imi alearga prin ganduri cautand un drum care sa duca spre tine. Invata-ma sa ma cobor dintre nori, aseaza-ma langa umarul tau si lasa-ma sa iti ofer pe rand stelele argintii ale universului pe care in plutirea mea le-am adunat pentru tine. Invata-ma cum sa te iubesc.
Atunci cand literele spun Te iubesc, o fac pentru ca asa le dicteaza inima mea. Atunci cand in repetate randuri astern cuvinte de dragoste o fac fiindca acela e glasul inimii. Atunci cand scriu Iarta-ma este pentru ca greselile mele, supararile celorlalti ma dor cu adevarat. Atunci cand degetele lasa in urma cursorului Multumesc, acel Multumesc este scris cu mainile sufletului. Atunci cand indoielile mazgalesc pagini sau cand tristetile umbresc lumina foii, nu este altceva decat portretul interior al intregii mele fiinte, in cuvinte. Nu stiu sa mint in scris. Nu stiu sa nu fiu eu. Si uneori as vrea sa invat sa desprind cuvintele de pe file albe, sa le asez pe varful buzelor pentru a putea vorbi asa cum as vrea sa o fac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu